„Dependență Sportivă” - Exercițiu Din Constrângere

Cuprins:

„Dependență Sportivă” - Exercițiu Din Constrângere
„Dependență Sportivă” - Exercițiu Din Constrângere

Video: „Dependență Sportivă” - Exercițiu Din Constrângere

Video: „Dependență Sportivă” - Exercițiu Din Constrângere
Video: PROVOCĂRI SPORTIVE 2 - NEBUNIE PE CLĂDIRI PĂRĂSITE 2024, Martie
Anonim

„Dependență sportivă”: exercițiu compulsiv

În cazul „dependenței de sport”, sportul și exercițiile fizice sunt accentul în viața celor afectați și sunt deosebit de importante. Uneori antrenamentul are loc dimineața devreme, în mijlocul nopții sau chiar în secret. Deși sportul este „doar” un hobby, sunt necesare câteva ore pe zi Obligația de a face sport preia controlul. Străinii admiră deseori disciplina de fier a sportivilor, deoarece uneori este dificil să percepem că cei afectați sunt controlați de constrângerea de a face sport.

Exercițiile fizice și sportul sunt benefice pentru sănătate - ceea ce este de necontestat. Cu toate acestea, în cazul „dependenței de sport”, aceste limite sunt depășite în mod clar. Accentul nu mai este pus pe bucuria mișcării, ci adesea pe o constrângere interioară care necesită o doză constantă pentru a vă simți din nou bine. „Dependenții de sport” pur și simplu nu se pot sătura suficient de mult. Orice altceva are o prioritate mai mică, chiar și propria sănătate nu este exclusă aici.

navigare

  • Continuați lectură
  • mai multe despre subiect
  • Sfaturi, descărcări și instrumente
  • "> „Dependența sportivă” - ce este?

>

  • Ce forme de „dependență sportivă” există?
  • Cine este afectat de „dependența de sport”?
  • Când devine discutabilă amploarea sportului?
  • Cum se dezvoltă „dependența de sport”?
  • Anorexia și sportul ("Anorexia athletica")

>

„Dependența sportivă” - ce este?

„Dependența sportivă” este înțeleasă ca sport excesiv sau patologic (patologic). Cei afectați suferă de constrângerea internă de a fi activi. Ideea de competiție sau performanță nu este neapărat punctul central.

Exercițiul obsesiv-compulsiv poate fi descris ca un comportament anormal în care exercițiul este utilizat în mod abuziv. Chiar și în caz de boală, durere sau vătămare, antrenamentul este „tras” fără compromisuri și poate fi asociat cu consecințe grave asupra sănătății.

Notă Foarte mulți oameni au o mare nevoie de sport și de formare intensivă. Cu toate acestea, nu depindeți de aceasta. Pentru că: Oamenii care fac sport în mod regulat și cu pasiune au - ca bază și condiție prealabilă pentru acest lucru - în general un nivel ridicat de angajament sau auto-angajament față de sport. Doar o proporție foarte mică din toți sportivii pot fi descriși drept „dependenți de sport”.

Ce forme de „dependență sportivă” există?

În principiu, se poate face o distincție între „dependența de sport” primară și secundară.

Dependența sportivă primară

În cazul „dependenței sportive” primare, sportul este practicat din cauza sportului în sine și nu pentru că s-ar dori să slăbească prin el. Exercițiul sportului este intrinsec, ca să spunem așa, adică motivat din interior.

Notă „Dependența sportivă” (primară) este o dependență comportamentală. Nu există o definiție oficială și nu există un diagnostic recunoscut al bolii în conformitate cu criteriile ICD-11 sau DSM-5.

Dependența sportivă secundară

Prin „dependență sportivă” secundară se înțelege exercițiul compulsiv în legătură cu o tulburare de alimentație. Cei afectați de o „dependență sportivă” secundară sunt mai puțin motivați să facă sport din cauza performanței lor atletice, ci mai degrabă factori precum consumul de calorii și reducerea greutății se află în prim-plan.

Cine este afectat de „dependența de sport”?

„Dependenții sportivi” sunt mai susceptibili de a fi găsiți în sporturile recreative și populare și din ce în ce mai mult în sectorul de rezistență. În special, dependența de alergare („dependență de alergare”, „alergători obligatori”) este adesea descrisă. Un comportament sportiv vizibil poate apărea în toate disciplinele sportive, în sportul de fitness și distractiv, precum și în antrenamentul de forță.

Când devine discutabilă amploarea sportului?

O caracteristică esențială a „dependenței sportive” este că dorința de a face mișcare nu mai poate fi controlată de sine. Sportul devine o parte centrală a vieții. Dacă nu te antrenezi, totul se învârte în jurul sportului. Instruirea este uneori planificată și documentată în detaliu, se organizează proiecte sportive și se acumulează echipamente precum pantofi, cămăși etc.

Dacă nu se atinge cota de exercițiu autoimpusă, pot apărea chiar simptome de sevraj, cum ar fi sentimente de vinovăție, frică, iritabilitate și depresie. „Dependentul de sport” nu poate face compromisuri și trebuie să trăiască hobby-ul în detrimentul multor alte activități. Pe măsură ce volumul de muncă crește treptat, familia, prietenii și contactele sociale sunt neglijate, uneori chiar și locul de muncă.

Cum se dezvoltă „dependența de sport”?

Procesele exacte și modelele explicative ale „dependenței sportive” fac obiectul cercetărilor științifice, dar multe sunt încă neexplorate. Diferite mecanisme sunt încă discutate.

Hormonii fericirii proprii ai organismului pot contribui la dezvoltarea dependenței. Sistemul de recompensă din creier se obișnuiește cu sportul și cere din ce în ce mai mult. Similar unei dependențe de droguri, doza trebuie crescută treptat pentru a experimenta un „mare” („mare”).

Structura motivantă este probabil multistratificată: un posibil motiv pentru „dependența de sport” ar putea fi urmărirea unui corp perfect. Se discută și motivul evadării din realitate, în care scufundarea în sport servește la uitarea vieții de zi cu zi. O altă abordare explicativă menționează posibile deficite de stimă de sine, în care sportul servește pentru a compensa frustrarea sau eșecurile, precum și pentru a crește încrederea în sine.

În plus, cei afectați pot „aluneca” într-o „dependență de sport”, deși acest lucru este reversibil. În acest context, este denumit așa-numitul „model de legătură de dependență”. Punctul de plecare este atașamentul inițial de succes la un sport, cum ar fi alergarea. De exemplu, un alergător de hobby ambițios se poate concentra foarte puternic pe sport până la vârful sezonului competițional (faza de concentrare a sportului). Odată ce acest punct culminant al sezonului s-a încheiat, accentul pe sport poate reveni. Într-o fază de „dependență sportivă”, un atlet poate experimenta un eveniment decisiv de viață (de exemplu, separarea într-un parteneriat sau moartea unei persoane dragi), care poate duce la sentimentul pierderii controlului. Cei afectați cred că pot compensa acest dezechilibru prin exerciții fizice.

Anorexia și sportul ("Anorexia athletica")

O formă specială de anorexie, anorexia atletică („anorexia sportivă”), trebuie distinsă de „dependența sportivă”. Aceasta se înțelege a fi subponderalitatea patologică, care se observă, printre altele, în sporturile de competiție. Pe de o parte, a fi subponderal este rezultatul nivelului ridicat de mișcare și a aportului insuficient de energie din alimente. Pe de altă parte, subponderalitatea este acceptată în mod conștient pentru a obține o performanță sau o clasă mai bună. Anorexia athletica se observă în principal în sporturile în care greutatea corporală joacă un rol important, precum judo, sărituri cu schiurile, balet și canotaj.

Recomandat: